Parintele Arsenie Boca de la Manastirea Prislop

Spiritual Arsenie Boca

O SINTEZA A GADIRII PARINTELUI ARSENIE BOCA IN 800 DE CAPETE

Imbogatiti-va, ridicati-va, veseliti-va cu minunatele invataturi ale Parintelui Arsenie Boca.

ADEVĂRUL

1. Adevărul este fiinţă vie.
2. Iniţiativa omului spre Adevăr tot Dumnezeu o trezeşte.
3. Oamenii sunt oile cele mai greu de păstorit. Nu sunt toate oi, mai sunt şi berbeci şi ţapi; în veacul acesta oile sunt amestecate cu caprele. Nimic mai împărţit pe lume decât părerea oamenilor asupra adevărului. Oare este vina adevărului? Dumnezeu a ştiut această infirmitate a omului, a aflării adevărului curat, de aceea a dat Bisericii şi slujitorilor ei legiuiţi – lor singuri –, grija învăţării lui curate.
4. „Scriptura nu se tâlcuieşte cum îl taie capul pe fiecare”, strigă Sfântul Apostol Petru.Adevărul nu se înfăţişează cum i se năluceşte oricărei minţi întâmplătoare. Creştinismul nu este ceea ce poate strâmba fiecare neputincios din el.
5. Cel mai greu păcat, veşnic fără iertare este starea omului împotriva adevărului.

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca


ATEISMUL.

21. Obârşia ateismului este în Templul din Ierusalim.
22. Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate şi o eroare fundamentală a naturii umane.
23. Dacă ai bate pe un ateu cu dovezile ca pisălogul în piuliţă şi tot nu vei desface pe nebun de la nebunia sa.
24. Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă, căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceea ce nu există dovedeşte nebunia acestei lupte, nonsensul, absurdul şi prin urmare şi (nebunia) minţii care o conduce.
25. Necredincioşii, spre ruşinea noastră, îşi cred necredinţei lor mai mult decât credem noi credinţa noastră.

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca


BISERICA.

35. Ceea ce odinioară era corabia lui Noe peste puhoaiele potopului, aceea e Biserica lui Hristos – Cel cu cruce – peste puhoaiele pierzării. Deosebirea e aceea că corabia lui Noe a fost închisă pe dinafară de Dumnezeu şi nimeni n-a mai putut intra (Facere 7, 16), pe când corabia Bisericii – coarbia cu crucea pe catarg – are intrarea deschisă şi mai pot intra oameni învălmăşiţi de puhoaie. Acolo era Noe, aci Hristos, iar în valuri ucigaşul, înecând pe oameni.
       Se întâmplă însă ceva de neînţeles: că cei ce se chinuiesc în valuri, deşi toţi ţin să trăiască, totuşi nu toţi vor să scape în coarbie. Mai mult chiar, scuipă mâinile ce li se-ntind de la intrarea corăbiei. Iar mâinile sunt braţele părinteşti: braţele celor şapte Sfinte Taine ale lui Dumnezeu care izbăvesc pe oameni din potop, născându-i din trup în Duh (Coloseni 2, 12), din amărâta viaţă la viaţa cerească.

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca


BOLNAVII.

48. Dumnezeu a pedepsit până şi cu lepră. Deci lepra şi orice lepră, urmărite la obârşiile ei, arată că păcatul sufletului atrage după sine pedeapsa trupului, dar îi aduce sufletului smerenia, sănătatea minţii.
       Boala apare întâi în psihic. Aceasta este o propoziţie a medicinii moderne. Scriptura vedem că întregeşte cu lămuriri ceea ce spune medicina. Este o retragere a lui Dumnezeu din susţinerea sănătăţii omului. Poate chiar o izgonire a Lui.
49. Cei bolnavi să ţină regimul bolii în loc de post.
50. La boli grave aleargă la cel mai bun doctor.
51. Din trei pricini se îmbolnăveşte trupul:
      1. De otrăvuri din lipsa postului. Carnea este o otravă şi se mistuie tot cu ajutorul unei otrăvi care este fierea;
      2. Din naştere, pentru că fie mama sau tata nu a fost treaz când s-a zămislit copilul. Fugiţi de bărbaţi când sunt ameţiţi de băutură, ca de foc;
      3. Din desfrânare, pentru că trec măsura cuvenită şi începe să-i doară spatele, spinarea, şalele, slăbesc nervii, devin iuţi şi nerăbdători. Toate acestea, pentru că nu şi-au înfrânat poftele (puterile). Este tocmai ca bogatul care sărăceşte. Aşa şi trupul care şi-a mâncat toată vlaga.

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca


CANCERUL.

70. De obicei, pătimesc de cancer cei ce nu postesc niciodată. Cancerul încă n-are leac şi apare fără alte explicaţii, decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării.
71. Cancerul, această misterioasă anarhie celulară, mi se pare că vine tot cam din aceleaşi pricini din care vine şi o anarhie socială, tot un dezechilibru dovedeşte în vreo zonă necunoscută a organismului, sau vreo slăbire în serviciul de siguranţă al sistemului nervos. Bănuiesc despre roiul celulelor canceroase că au chiar o altă formă cromozomică; în tot cazul recesivitatea e sigură.

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca


CĂSĂTORIA.

116. La căsătorie nu ajunge numai numărul anilor, îngăduiţi de lege, ci se cere şi vârsta credinţei în Dumnezeu, prin care, „păzind hotarele legii”, să se asigure stăpânirea acestei patimi. Majoratul părţilor îl decide mintea, nu instinctul; credinţa, nu necredinţa; înfrânarea nu desfrânarea.
117. Viaţa noastră are trei faze în dezvoltarea ei: faza vegetativă – până la naştere; faza bio psihică, fără limite precise; şi faza spirituală. Mulţi nu trăiesc decât primele două faze ale vieţii, iar mai sus nici n-au de gând s-ajungă. Trăind într-o căsătorie cu aceştia, nu poţi fi decât într-un permanent dezechilibru cu cerinţele spiritului. Viaţa acestora e o înjurătură continuă la adresa spiritului, iar pentru partea creştină e un fel de mucenicie fără nădejde sigură.
118. În opera recreaţiunii omului în Hristos, cele două părţi trebuie să se simtă că sunt chemate la cinstea de colaboratori ai lui Dumnezeu (1 Corinteni 3, 9), care urmăreşte printr-înşii o intenţie divină, îmbrăcată în pui de om. O căsătorie cu o aşa socoteală o binecuvintează Dumnezeu când ridică nunta de la instinct la rostul ei spiritual, la cinstea de Taină. E singura garanţie a unei căsătorii durabile şi plăcute lui Dumnezeu.
119. Prin Isaia proorocul, Cuvântul se tânguie: „Piere dreptul şi nimeni nu ia aminte; se duc oamenii cinstiţi şi nimănui nu-i pasă că din pricina răutăţii a pierit cel drept” (Isaia 57, 1). Cum pier drepţii şi nimeni nu ia aminte?Foarte simplu: că nu se mai nasc.Şi e de vină omul? Trebuie să se întrebe omul, de ce nu se mai nasc drepţii?Iată că trebuie, de vreme ce-i aflat de vină; iată că dispariţia dreptului e o problemă, de care suntem traşi la răspundere. Căsătoria are cuvântul.
120. De multe ori haosul îl anunţă prima celulă a mediului: familia necreşină.
121. Tinerii să se mute de la bătrânii care le strică casa.
122. Dacă nu-i dă pace la copil în vremea sarcinii, va avea precocitate sexuală.
123. În timpul sarcinii, mama să nu stea în fum şi să nu ia medicamente.
124. Copiii născuţi numai după distracţii şi destrăbălări au ieşit răi.
125. Femeia (luată din bărbat) are nevoie de completare endocrină prin contact de la bărbat.
126. Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi.
127. Iobagii aveau câte 16 copii şi erau slugi.
128. Din 3 familii, 2 divorţează.
129. Căsătoria pentru mântuire şi prunci, nu pentru plăceri.
130. Abstinenţa sexuală dă vigoare, dar din când în când, şi mai rar, trebuie soţii să se împreuneze, în afară de posturi (Sfântul Pavel).

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca


COPIII.

144. Însuşirile copilului atârnă de gradul de pervertire la care a ajuns instinctul maternităţii la femeie. Dacă i-a fost stârnită senzualitatea – ceea ce e o decădere de la rostul firii sale, o pervertire convenabilă pentru mascul – evoluţia embrionului în atari condiţii de viaţă intrauterină aduce pe lume un copil uşor aplecat spre onanie precoce şi târzie, şi va fi un copil arţăgos, ereditar nervos, şi predispus spre boli nervoase. Toată această povară îşi are rădăcina numai în această trezire afară de cale a senzualităţii mamei.
       Invers, dacă mama n-a fost încă împinsă în acea aprindere a senzualităţii, nici în vremea dezvoltării intrauterine n-a fost tulburată de bărbat şi nici în vremea alăptării copilului, noul venit va fi un copil prea puţin înclinat spre trezirea genezică prematură, neatras spre onanie şi aproape deloc dispus spre nervozitate.
      Dacă mama îşi perverteşte rostul maternităţii sale, aduce pe lume copii predispuşi unor pervertiri sporite care le va distruge sistemul nervos sau, de se vor căsători, vor mări decăderea şi necazurile. Ăsta-i ocolul de cercuri şi se soldează cu stingerea neamului celui ce apucă pe panta pervertirii rosturilor firii.
145. Toată vremea sarcinii şi a alăptării bărbatul trebuie să se înfrâneze, ca să nu tulbure viaţa viitoare a celui ce vine în lume cu un anumit rost de la Dumnezeu.
146. Omul care se întunecă despre Dumnezeu şi suflet, despre morală şi orânduirea spirituală a venirii copiilor pe lume, omul care n-are nici un Dumnezeu şi nu-l interesează nimic decât desfrâul lui, sigur că roada sa va însuma în sine toată lipsa lui de echilibru cu marele mediu divin, în care ne mişcăm, trăim şi suntem (Fapte 17, 28).
147. Naşterea de fii, deodată cu o petrecere de acest fel, e ceva care contravine instinctului poligamic şi fără altă socoteală al bărbatului fără Hristos; deci nu e cu putinţă împlinirea intenţiei divine, decât cu un soţ în stare de aceeaşi credinţă şi petrecere. Convingerea că se poate şi ceea ce ni s-ar părea că nu se poate, e o putere nebănuită; un fel de amplificare a voinţei omului cu voinţa lui Dumnezeu.
      Avem probe unde nici n-am bănui: în fizica modernă, despre puterile sufletului asupra lumii fizice, deci şi asupra trupului. Prin simpla atingere a unui obiect structura acestuia s-a schimbat întrucâtva. Prin simpla îndreptare a energiei cunoscătoare a sufletului asupra unui lucru, acesta se influenţează şi se schimbă întrucâtva, încât nu e identic în mod absolut cu el însuşi de mai înainte de experienţă.
      De aici reţinem faptul că organismul viu înregistrează cu atât mai uşor un bombardament al energiei sufletului şi-i pricinuieşte mutaţia infinitezimală, după dorinţă. Iar o mică schimbare în microbiologie dezlănţuie, prin amplificare, procese uriaşe în configuraţia persoanei, uneori chiar şi în macrobiologia societăţii.
      Deci, cum să nu fie în stare blestemul unei babe, aproape cojită de materie, zvârlit cu urgia cea mai mare pe urma unui vinovat, ca voinţa ei să nu-l ajungă şi să nu-i schimbe configuraţia fizică şi psihică? Gândirea îndreptată ca o săgeată poate pricinui la ţintă leziuni organice. Şi iarăşi: cum să nu fie în stare rugăciunea cu iubire să-l folosească şi să-l schimbe, din rău în bun? Cu ce să fie mai prejos rugăciunea unei mame pentru mugurele său, zisă cu tot focul fiinţei sale, ca aceasta să nu-l folosească în chipul pe care îl doreşte? Mai mult: toate stările trupeşti şi sufleteşti ale celor doi părinţi, iar mai cu deosebire ale mamei în vremea celor nouă luni, se întipăresc în copil, cu tendinţe sau predipoziţii, pe care copilul le va avea pentru toată viaţa. Supărări, amărăciuni, dureri, predispun copilul la tristeţe, melancolie, nesănătate. Deci toate acestea trebuie ocolite. În vremea aceea, dacă mama fură oarece, copilul va fura toată viaţa. Se îmbată mama o dată, copilul se va îmbăta toată viaţa – mai ales beţia are şi suport ereditar. Se roagă mama lui Dumnezeu, se va ruga şi copilul.
148. Nota sufletească dominantă în familie, cu deosebire din vremea aceea, şi mai ales a mamei, va fi caracteristica întregii vieţi a urmaşilor.
      Acum e vremea când să faci ce vrei din copilul tău, acum eşti cu deosebire datoare să-l păzeşti de toate relele, cu care n-ai vrea să te supere, fiindcă numai acum poţi şi te ascultă cu desăvârşire.
149. Îndreaptă purtările tale, mamă, către Dumnezeu, Care săvârşeşte prin tine minunea îmbinării unui pui de om cu un pui de cer, răsplată de fericire pentru ostenelile tale.
      În atari strădanii, orice mamă se va mântui.
      Iată faza spirituală a vieţii de familie, răbdând pentru un rost divin o pravilă sfântă, despre care zice Sfânta Scriptură: „Cei ce au păzit pravila sfântă sfinţi-se-vor şi cei ce-ar învăţa-o vor şti ce să răspundă" (Înţelepciunea lui Solomon 6, 10).
      Iată de ce vin: Iisus la nuntă şi nuntaşii la judecată.
150. În copiii veniţi dintr-o vieţuire curată a căsătoriei, precumpănesc înclinările bune şi nu-i biruie împrejurările rele ale mediului, ce eventual l-ar găsi şi, poate că, chiar împotriva acestui mediu sunt rânduiţi. Ei sunt de mici mai străvezii pentru Dumnezeu şi prin aceasta se vede că au chemare să-I fie ucenici, iar, dacă vremea le-o va cere, Îi vor fi şi mucenici.
151. Împărăţia lui Dumnezeu este făgăduită copiilor, oamenilor ce o primesc fără discuţie, asemenea copiilor, oamenilor ce au venit la Iisus de copii. Deci, cum să nu Se supere Împăratul, când copiii sunt opriţi de a veni la Iisus, când Iisus este interzis?
152. Iată o supărare a lui Iisus. Supărarea că copiii nu sunt lăsaţi, de mici să vină la Iisus.
153. Cei care opresc copiii de la credinţă sunt osândiţi mai rău ca sinucigaşii.
154. Indiferent cum este dirijată educaţia copiilor, tot Dumnezeu este Tatăl sufletului şi cele ce lucrează educaţia pe dinafară, pot fi zădărnicite de cele dinlăuntru.
155. Lui Iisus lucrurile, întâmplările, oamenii de tot felul, până şi copiii Îi prilejuiau motive de revelaţie. De la toate lucrurile lumii Iisus ridică oamenii la raţiunile supranaturale ale Providenţei. Pe copii, de pildă, Iisus i-a găsit modelul sufletului deschis spre Dumnezeu. Ei, deşi nu înţeleg nimic şi nu schiţează nici o împotrivire dialectică, cred totul şi pun întrebări uimitoare de credinţă. Pentru ei existenţa lui Dumnezeu şi prezenţa divină este un lucru de la sine înţeles. Nu în zadar s-au alăturat aceste două cuvinte: copilărie şi sfinţenie. De fapt, omul începe viaţa cu sfinţenie, apoi o pierde: devine păcătos, devine „întrebătorul complicat al veacului acestuia”.
156. O natură bună (îmbunătăţită) îşi simplifică de la sine principiile şi marginile. S-ar apropia de natura originară, a cărui icoană, printre noi, numai copiii o au.
157. Dacă nu poţi vorbi cu copiii despre Dumnezeu, vorbeşte cu Dumnezeu despre ei.
158. Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi.

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca


COPIII ÎNDRĂCIŢI, NEASCULTĂTORI, NECREDINCIOŞI ŞI DESFRÂNAŢI.

159. Toţi părinţii, luaţi aminte, ceilalţi, de asemenea, fiţi cu mare băgare de seamă, ca să nu cădeţi în astfel de greşeli, când vă va veni rândul. Copiii îndrăciţi vin din următoarele pricini:
    1. Părinţii nu au păzit postul şi nu s-au putut înfrâna de la poftele trupeşti şi aşa au călcat zilele şi timpurile neîngăduite care sunt: Miercurea, Vinerea, Duminica, sărbătorile de peste an şi posturile întregi. Toţi copiii care rezultă, sunt neascultători, îndărătnici, pentru că nici părinţii lor nu au ascultat de poruncile lui Dumnezeu de a păzi zilele sfinţite.  
        Întrebaţi-vă cugetele şi vă vor spune ce este îngăduit. Astfel, îi veţi vedea plângând şi veţi plânge şi voi şi aşa veţi ispăşi păcatul în care i-aţi zămislit. Desigur că vă doare, dacă nu le-aţi fi făcut, nici nu v-ar fi durut.
    2. Mamele nu s-au păzit până la curăţenie deplină şi aşa se nasc copii plini de bube şi pot muri. Şi dacă în vremea aceea tata a mai fost şi beat, se naşte un copil ce va fi slăbănog, fie cu mintea, fie cu trupul, fie cu amândouă. Şi iată cum vei avea pocania de la Dumnezeu cu propriul tău rod.
    3. În vremea sarcinii nu te-ai păzit de bărbat, de aici mulţi copii se nasc morţi, sau mor de tineri, sau, dacă trăiesc alunecă în curvie, pentru că s-a întipărit pecetea curvească pe ei încă din pântecele mamei lor.
       Se găsesc acestea în Sfânta Scriptură, căci toate prin câte trece mama, în vremea celor 9 luni de sarcină, fie bune, fie rele, se întipăresc şi în copil. Când va creşte mare, toate îi vor răsări în oale.

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca


DESFRÂNAREA.

187. Scurtarea vieţii a venit neamului omenesc ca o plată pentru căderea în desfrânare. Nici că se poate mai drept. L-a înzestrat Dumnezeu pe om cu atâtea daruri minunate, ca el să renunţe la ele şi să se coboare satisfăcut la singur rolul de mascul şi femelă? Asta-i toată aspiraţia lui? Neînvăţat la un ideal mai înalt, sau nevrând să ostenească mai sus, aşa după cum a rânduit Dumnezeu o instituţie, Biserica, tocmai cu acest scop, ca să-l îndrepte şi să-l ajute spre împărăţia spiritului, sigur că se află în disonanţă şi în dezechilibru cu Dumnezeu. De Dumnezeu nu scapi pe simplul motiv că nu-L asculţi sau Îi tăgăduieşti existenţa, şi-I nesocoteşti Biserica, pentru că El are o rânduială şi-ţi cere s-o urmezi.
       Solomon, ca unul ce avea s-o păţească, a întrevăzut acestea: „Cei nelegiuiţi pedepsiţi vor fi... Femeile lor sunt fără minte şi copiii lor stricaţi, iar spiţa lor blestemată” (Înţelepciune 3, 10 12).
188. Preoţii vremurilor noastre, cu aceeaşi datorie ca Pavel, nu mai urmăresc desfrânarea ca pe un păcat care dărâmă alcătuirea omenească, în întindere şi în adâncime, ci o lasă să-şi facă de cap. Ei nu mai au îndrăzneala să o măture afară din taina căsătoriei creştine, de aceea se ajunge la sărăcirea roadelor ei, copiii. Aşa se întâmplă că: „lipsind preotului cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul”, cum se tânguia Iezechiil (Iezechiil 7, 26), oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-au întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni. Acesta este un semn de primejdie, din amândouă părţile. Căci scrie: „Dormind oamenii, a venit vrăjmaşul şi a semănat neghină printre grâu şi s-a dus” (Matei 13, 25).
       Deci nu fără rost atragem luarea-aminte că neghinele vrăjmaşului vor sălbătăci oile împotriva păstorilor…
189. Păcatul desfrâului şi a toată fărădelegea întârzie sau face cu neputinţă arătarea şi desăvârşirea vieţii lui Hristos în noi. Că numai de se va arăta viaţa lui Hristos în noi, vom cunoaşte ţinta spre care trebuie să tindem şi ne vom înţelege rostul pe pământ.

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca


DEZNĂDEJDEA.

190. O mare parte din oameni cad în deznădejde în privinţa mântuirii lor. Deznădejdea e un chip greşit de meditaţie asupra relelor făcute; chipul bun e, dimpotrivă, nădejdea. Răul, nimicul, păcatul, diavolul nu sunt subiecte sănătoase de gândire, căci îmbolnăvesc mintea prin asociaţii de idei. Pocăinţa trebuie să fie o înseninare din ce în ce mai mare a sufletului şi a sănătăţii întregi.
191. Vrăjmaşul, care pustieşte prin patimi, când află că mintea, împinsă de strigarea conştiiinţei, vrea să facă răscoală împotriva robiei sale, vine cu asuprire mare, dovedind sufletului că n-are chip de scăpare. Iar ca pedeapsă, precum că sufletul a îndrăznit una ca aceasta, diavolul umblă să-l dea legat la un chinuitor mai greu: duhul deznădejdii.
192. Aşa e de grea robia duhului acesta, încât sufletul, adunându şi cele mai de pe urmă puteri, dă lupta deznădejdii. Atunci se află sufletul între viaţă şi moarte. Câte unii mai scapă, alţii o duc aşa, mai mult morţi decât vii; iar alţii, nemaiputând suferi, li se întunecă mintea şi fac şi păcatul cel mai de pe urmă: omorârea de sine. Şi în sfârşit, altora, de durere, li se rătăceşte mintea cu totul, dând în nebunie.

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca


DUHOVNICUL.

198. Mulţimea ispitelor, vicleniile potrivnicului nevăzut, războindu ne prin lucrurile sau oamenii văzuţi, oricând ar putea scoate pe ucenicul Domnului din calea mântuirii şi să-l rătăcească, dacă duhovnicul n-ar avea meşteşugul, ştiinţa şi puterea de la Dumnezeu, ca să împrăştie şi mereu să strice lucrăturile potrivnicului. Pricepem prin urmare că ucenicul sau credinciosul e dator cu ascultarea din dragoste către duhovnicul său, căci fără darul acestuia e cu neputinţă izbăvirea de necazuri şi mântuirea.
199. Toată slujba lămuririi ucenicului în ale duhului, în ale celor nevăzute legi, de unde vin peste oameni toate cele văzute, n-o poate face decât duhovnicul. Lui i s-a dat meşteşugul, cunoştinţa şi puterea ca să ajute omului în încercări, să vrea şi el leacul ce i-l îmbie Dumnezeu, după felul şi trebuinţa bolii sale.
200. „Cine nu se leapădă de sine, nu poate să vie după Mine.” (Luca 9, 23). Cine nu poate să întrebe şi nu se poate pleca sfatului unui părinte duhovnicesc, sau nici măcar nu-l caută, nu găseşte pe Iisus.
201. De aceea-s rânduiţi duhovnicii să cumpănească duhurile ce străbat mintea, să cunoască măsurile fiecărui ins, şi încotro îi înclină cumpăna.
202. Râvna fără întrebare şi părerea sar măsura.
203. Între cei trimişi de Dumnezeu, sunt şi oameni ce au darul să vadă dincolo de zare, să audă graiul şi cuvintele mai presus de fire. Dar aceştia, la vreme de mare însemnătate pentru ei, când li se deschide ochiul vederii şi urechile auzirii celor de dincolo, să nu întârzie a căuta povăţuirea unui duhovnic, care le va feri inima şi mintea de bucurie străină şi care îi va ocroti cu dulama smereniei.
204. Arătarea şi împlinirea în firea noastră a tuturor darurilor naşterii noastre de sus, din Duhul Sfânt, e ceea ce numim desăvârşirea, cea la măsura fiecărui ins.Fiecare e înzestrat şi trimis să împlinească un rost al lui Dumnezeu între oameni. Dezvelirea şi înţelegerea acestui rost sau destin ascuns în noi, în fiecare, după atotştiinţa de mai înainte (Romani 8, 29) a lui Dumnezeu, nu poate fi dezgropat fără cunoştinţa şi luarea-aminte a unui duhovnic iscusit.
205. Duhovnicul sau stareţul ajută şi dezvăluie toate intenţiile lui Dumnezeu din fiii Săi, dăruite lor după măsura credinţei, ce vor avea s o aibă.
206. Toţi nevoitorii trebuie să-şi găsească duhovnic, deoarece în cele duhovniceşti, tot ce nu e din povăţuire orânduită şi sub ocrotirea smereniei duce la înşelare şi la mai mare rătăcire, decât înseşi patimile.
207. Prin acea prietenie a duhovnicului cu Dumnezeu, despre care nu ne mai tocmim, el va întoarce sau va atrage voia omului la voia lui Dumnezeu, făcându-l să vrea şi el ce vrea Dumnezeu.
208. Duhovnicul va întoarce şi mintea noastră de la atâta umblare pustie în afară şi o va face scaun al lui Hristos-Dumnezeu, în care sunt ascunse toate comorile cunoştinţei şi ale înţelepciunii (Coloseni 2, 3).
209. Soţul preot poate fi şi duhovnicul soţiei.

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca


DUMNEZEU.

210. Pe Dumnezeu Îl ai sădit, „inoculat”, latent, în structura ta spirituală. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu, absolut superior condiţiei tale pământeşti. Prin aceasta şi tu eşt fiu al lui Dumnezeu. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei, unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâmpla. Nici omorâţi nu pot fi, pentru că într-înşii prezenţa divină e forţă care face deşartă orice zvârcolire a răului asupra lor.
211. Singura concepţie fără greşeală şi izbăvită de relativitate o are numai Dumnezeu – Absolutul –, începutul şi finalitatea lumii. El e Singurul a Cărui concepţie face din haos, cosmos.
212. Dumnezeu ne însoţeşte mereu şi, pe măsură ce-L cunoaştem, viaţa noastră biologică şi psihologică se străbate tot mai tare de adevăr şi de lumina cunoştinţei.
213. Dumnezeu se revelează smereniei.
214. Pe când dreptul cunoaşte un Dumnezeu personal, plin de iubire şi apropiat oamenilor, păcătosul simte un Dumnezeu aspru, ascuns, ameninţător, atotputernic şi tare departe.
215. Despre Dumnezeu nimenea nu poate grăi cu competenţă absolută decât numai El Însuşi, când străluceşte slava Sa pe chipul fiilor Săi, sfinţii.
216. Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt pentru Dumnezeu.
218. Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu.
219. Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui pe noi înşine, pe viaţă. Dumnezeu primeşte şi îmbrăţişază, apără şi întăreşte un asemenea dar. Abia cu această dăruire a dragostei prindem putere asupra greutăţii, asupra neputinţei şi căpătăm curaj în nevoinţe. Un duh nou se sălăşluieşte întru noi din clipa aceasta. Îl avem noi mai de demult, dar acum a prins el inima noastră în razele lui. Căci duh dumnezeiesc este dragostea care a făcut sfinţi. 219. Dreptatea lui Dumnezeu, deşi cu milă, plăteşte fapta.
220. Dumnezeu este pretutindeni, cu toată puterea, mila şi ajutorul, pentru cei ce-L caută.
221. Dumnezeu ne poartă de grijă în toate amănuntele vieţii.
222. Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.
223. Este neînchipuit de mare nepotrivire între ce cer oamenii lui/de la Dumnezeu şi între ce cere Dumnezeu oamenilor. 224. Cred că cea mai deformată fiinţă în capul oamenilor este Dumnzeu.
225. Lumea întreagă condusă după legi împotriva lui Dumnezeu tot la Dumnezeu ajunge, dar la Dumnezeu ca „sfârşit” al lumii.
226. Grija omului de Dumnezeu simplifică grija omului de om.
227. Cât asculţi de Dumnezeu, atât ascultă şi Dumnezeu de tine.
228. Dumnezeu a făcut totul din partea Sa, mai urmează şi partea din partea noastră. Deciziile acestea sau fuga de ele hotărăsc veşnicia noastră.
229. Mărturisirea lui Dumnezeu cu preţul vieţii este preţul învierii oamenilor întru sfinţi.

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca


EXTREMELE.

254. Au zis Părinţii că întotdeauna extremele sunt ale diavolului. Adică şi prea mare iubire de Dumnezeu – înainte de vreme – poate fi pricină de cădere: o iubire oarecum pământească, pătimaşă, neliniştită, nesenină, necurată şi pironită.

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca


GÂNDURILE.

273. E ştiut că pentru a scoate un gând rău din mintea cuiva, trebuie să i-o învălui de foarte multe ori cu cuvântul bun, ca s-o izbăveşti din robia gândului străin. Asta-i calea cea mai lungă: de la urechi la inimă.
274. Gândurile pătimaşe nemărturisite sau simplu spuse au însuşirea că se întăresc şi se fac funii, cum zic părinţii, şi trag mintea la învoire şi la faptă, care este păcat.
275. Păcatul acesta este: înfrângerea morală a sufletului de către un gând rău. De aceea toate gândurile trebuiesc spuse înainte de a se întări şi de a birui mintea, căci deîndată ce sunt spuse le piere puterea de a obseda, asupri, stăpâni mintea.
276. Şi gândurile bune trebuie controlate cu o altă conştiinţă, mai limpede. Controlul tuturor gândurilor e lege în călugărie. Neîntrebat nimic nu e bine, nici ce e bine, pentru că singur nu te poţi apăra de săgeţile slavei deşarte.
277. „Gândurile”, oricât de „nebune” ar fi, încă nu sunt înfrângeri şi păcat, oricât „se impun”, muncind mintea. Păcatul începe de la învoirea spre faptă şi fapta propriu-zisă.
278. Toate patimile sau lucrările împotriva firii se ivesc mai întâi în minte, în partea cea mai subţire a făpturii noastre nevăzute. Aici vine un chip sau un gând al lumii acesteia şi stă ca o momeală. Iar mintea, dacă e neînvăţată sau neprevenită despre lucrătura străină, ca un miel neştiutor, vede lupul şi se duce la el, crezând că e oaie. Iar dacă lupul mai e şi viclean, se îmbracă în piele de oaie şi bietul miel neavând mirosul oii cercat, tot de-a zburda se duce în colţii lupului flămând.
279. Prima întâlnire între minte şi diavol e la linia momelii, pe care o flutură el în văzul minţii. Dacă mintea nu bagă momeala în seamă, vrăjmaşul stăruie cu ea, o arată mai sclipitoare, ca să o facă iubită minţii. Aceasta e a doua înaintare a războiului, sau asupreala. Dacă la asupreală a izbutit să fure mintea cu momeala şi să o facă să vorbească împreună, avem înaintare la unire.Mintea însă se trezeşte c-a fost furată de gând străin şi că se află în altceva decât în ceea ce i era dat după fire; iar când îşi dă seama de ea însăşi şi de cele în care se află, avem lupta cea de gând la o clipă hotărâtoare. Se va învoi mintea să meargă după momeală mai departe, sau se va întoarce de la dânsa? Aici e lupta şi clipele sunt scumpe; şi de cele mai multe ori viaţa întreagă a unuia sau a mulţime de inşi atârnă de lupta nevăzută a câtorva clipe. Dacă întârziem să ne luptăm, se poate întâmpla ca fără veste să fim învăluiţi la minte din partea poftei sau a iuţimii, asupra cărora încă aruncă vrăjmaşul aprinderea sa. Prin urmare, ostaş al lui Hristos, lupta trebuie dată grabnic şi după lege.
280. Încă din Vechiul Testament se cunoaşte războiul cel de gând, despre care David scrie acestea: „Fiica Babilonului (înţelegeţi: «satană, satană»), dornică de pustiire, ferice de cel ce-ţi va plăti după fapta ce ne ai făcut tu nouă; ferice de cel ce va lua şi va lovi de piatră pruncii tăi” (Psalmul 136, 8).
281. Gândurile celui rău, nălucirile lui (ideiile fixe ale lui), momelile sale, aceştia sunt pruncii vaviloneşti sau „puii de drac”, după cum îi numeşte Sfântul Maxim Mărturisitorul. Iar piatra este Hristos sau credinţa în El, temelia cetăţii sufletului, piatra cea din capul unghiului, pe care zidarii vremii de atunci n-au băgat-o în seamă (Matei 22, 42). (...) De piatra aceasta trebuie să lovim pruncii vaviloneşti. (...) De aceea Sfântul Ioan Scărarul zice: „Ca numele lui Iisus Hristos, armă mai tare, în cer şi pe pământ nu este!”. Cerul este mintea şi pământul inima, în care trebuie să se depene rugăciunea neîncetată a preasfântului nume: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, întorcându-se ca o armă mereu întinsă asupra vrăjmaşului.
282. Năvala de gânduri să nu descurajeze pe începători; toată grija să le fie să nu se nevoiască cu gândurile. A nu avea gânduri e tot aşa de cu neputinţă ca şi a crede că poţi opri vântul, dar, cu orânduire dumnezeiască, vin şi vremuri fără furtună.
283. Ferice de cel ce luptă duhovniceşte cu gândurile, lovindu-le de Piatra unghiulară a fiinţei omeneşti Iisus.

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca


IERTAREA.

284. Iertând, ştergi ce ierţi. Ce ierţi la altul, ţie ţi se şterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecată.
285. Iertarea noastră de la Dumnezeu e pusă, deci, în atârnarea de noi. Dumnezeu consfinţeşte pentru noi decizia noastră pentru alţii. În cazul când, faptic, noi nu iertăm, rugăciunea noastră e întoarcere pe dos de faptele noastre şi sună cam aşa: Doamne, nu ne ierta nouă, căci nici noi nu iertăm altora!

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca


IUDA – IUDELE.

330. Structura lui era o dezarmonie, un haos. De aceea satana întru ale sale a intrat.
331. Iuda nu mai este un anonim, de acum Iuda este o mare putere: a devenit o minte satanică. „Marele Iuda”. Iată oamenilor mici, o cale de a ajunge „mari”. De acum Iuda va fi prototipul tuturor trădătorilor.Iuda va avea ucenicii lui până la sfârşitul lumii, care aceeaşi treabă o vor face-o: vânzând, reclamând, trădând, dând la moarte: părinţi, fraţi, surori, bărbaţi, preoţi, sfinţi… Iuda multiplicat, vinde pe Iisus mereu.Fiii diavolului îi cumpără lui Iuda ucenici. Şi cu preţuri derizorii fiindcă se îmbie mulţi.

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca


ÎNFRÂNAREA.

341. Este o corespondenţă între trup şi suflet, între calitatea trupului şi calitatea sufletului; o întrepătrundere ondulatorie. Presupuneţi o noapte cu lună şi un lac liniştit, în care cineva aruncă două pietre în puncte diferite; se văd valurile apei, întretăindu-se în cercuri şi, pe ele, mişcându se, petece de lună. Cam aşa ceva ar fi atingerea sufletului cu undele trupului, deşi sufletul e de altă natură, nu mai puţin deosebită de trup decât oglindirea de lună pe vălurelele apei. Şi totuşi se răsfrâng întreolaltă.
342. Hormonii, prin trup, influenţează spiritul; într-un fel al bărbatului şi într-alt fel, al femeii. Astfel bărbatul dobândeşte, pe lângă configuraţia vigorii anatomice şi sentimentul virilităţii sale. Intelectualitatea biruie asupra sensibilităţii; puterile minţii se dovedesc creatoare. Cu alţii e activ; înclinat mai mult spre tiranie, decât spre supunere; mai curând spre brutalitate, decât spre bunătate. Cu cât notele diferenţiale sunt mai accentuate, cu atât avem de-a face cu un caracter mai agresiv. Mi se pare că tot aici trebuie căutat şi suportul trufiei. Poate de aici îşi are obârşia faptul că, mai ales bărbaţii, nici lui Dumnezeu nu vor să se supună, iar când se aprind la mânie, nu găsesc cuvânt mai expresiv ca înjurătura de Dumnezeu şi de toate cele sfinte. Caracterul agresiv al masculului se observă ca o notă comună şi în firea animală. Omul gândeşte cu toate organele sale.
343. Foliculina, hormonul feminin, are o acţiune cu totul diferită. Astfel, pe lângă configuraţia anatomică, proprie destinului de mamă, îi păstrează totuşi însuşirile copilăriei: voce subţire, înfăţişare de copil, prietena copiilor; mai mult sensibilă decât intelectuală, mai mult primitoare decât creatoare. Presimte prin instinct, nu prin judecăţi. Mintea ei e inima. E înclinată mai bucuros spre suferinţă şi supunere, decât spre asuprire şi dominaţie şi, după Scriptură, veşnic atrasă (preocupată) spre bărbat (Facere 3, 16).Deci, dacă am socoti numai capătul fiziologic al deosebirii bărbat-femeie, găsim o mare disonanţă. Tot rostul fiziologic al bărbatului – ca de altfel al întregului regn animal – nu e altul decât aventura, cu prima întâmplată în cale.Bărbatul e poligam din fire – aşa ca evreii de odinioară şi ca turcii de dăunăzi. Înţeleptul Solomon avea o mie de femei, însă i-au plătit femeile bine – că l-au smintit la minte, încât s-a lepădat de Dumnezeu (3 Regi 11, 3-4).Tot rostul şi configuraţia femeii e maternitatea. Chiar şi mântuirea ei e condiţionată de naşterea de fii – dacă stăruie cu deplină înţelepciune în credinţă, în iubire şi în sfinţenie (1 Timotei 2, 15). Între instinctul poligamic şi instinctul maternităţii e un adevărat conflict biologic şi pricină de tragedii. Ce vrea unul, nu corespunde cu ce vrea altul. Drept aceea, li s-au dat oamenilor normele divine şi minte, ca să trăiască într-o rânduială după fire – rânduială morală şi spirituală, dispuse ierarhic – iar nu să-şi facă de cap, trăind împotriva firii, împotriva moralei, împotriva spiritului, cu totul anarhic, ceea ce de multe ori au să plătescă cu capul, sau ei, sau urmaşii lor.
344. Organismul întreg şi îndeosebi sistemul nervos se dezvoltă bine datorită şi hormonilor genezici – însă numai sub o cenzură de înfrânare. De aceea, până la căsătoria legală, toţi tinerii trebuie să fie curaţi, cu fecioria păzită, şi băieţi şi fete. Minunea e şi cu putinţă şi cu trebuinţă. 345. Bărbaţii cu un sistem nervos rezistent sunt capabili de înfrânare. Pe când slabii, nervoşii, dezechilibraţii devin şi mai anormali în urma înfrânării poftelor lor genezice. Persoanele tari se fac mai tari prin această formă de asceză.

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca


LIBERTATEA OMULUI.

370. Libertatea omului înclină orientările sale, undeva în centrul timpului, iar urmările acestei înclinări sunt mai neprevăzute ca ale unei linii ce descrie diferite unghiuri mici, la centru, dar nemăsurat de mari la infinit.
371. Omul are nevoie de Dumnezeu, garant al libertăţii sale şi Care are libertatea absolută, a armonizării totului. De aceea libertatea omului este îngrădită „în soroacele” timpului. Numai a lui Dumnezeu este neîngrădită în nici un fel de timp, ci întrucâtva de libertatea omului.
372. Libertatea omului cu libertatea lui Dumnezeu stau în acelaşi raport ca timpul cu eternitatea.
373. Dumnezeu întrucât prevede mişcările libertăţii omeneşti, singur El ştie şi deţine etapele timpului cât va mai fi timp.
374. Ce uşor poate face Dumnezeu ochi sănătoşi. Scuipă pe cei bolnavi, pune mâinile pe umerii orbului şi-l întreabă: „vezi?”. Şi vede.Evidenţa divină n-are nevoie de nici o sprijinire. Totuşi vedem că necredinţa îi stăvileşte evidenţa. Deci credinţa este o decizie a libertăţii. Căci numai despre libertatea omului ştiu că se hotărăşte numai până la un punct atotputernicia lui Dumnezeu.Decizia de a crede în Dumnezeu sau de a fi ateu, fireşte este o faptă a libertăţii – sensul pozitiv al libertăţii.Cu nonsensul, sub orice formă l-a întâlnit Iisus, dar n-a putu face nimic. Aparent lucrurile arătau pe Iisus neputincios. În schimb Iisus Îşi ascundea atotputernicia slavei, rezervată pentru a doua venire, când deciziile negative ale libertăţii omeneşti, nu-I mai sunt stavilă. Atunci acestea nu mai au îngăduire.
375. Cine nu se va lepăda de sine nu va fi liber.

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca


LUMEA – LUMESCUL.

376. Omul care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor, se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă (2 Timotei 3, 12) trei vrăjmaşi, unul după altul. Iar vrăjmaşii mântuirii sunt aceştia: lumea, trupul şi diavolul. Pe aceştia îi arată ca atare toţi Sfinţii Părinţi.Prin „lume” se înţelege categoria păcatului, adică turma oamenilor necredincioşi (Ioan 1, 10), cei ce din toată voia s-au unit cu sfaturile dracilor (1 Ioan 3, 8). E lumea pentru care nu s-a rugat Mântuitorul (Ioan 17, 9). E gura satului, gura vecinului şi, de multe ori, gura şi faptele celor dintr-o casă cu tine (Matei 10, 36). Aceştia, sau lumea, îţi iartă orice ticăloşie ai face, oricât ai îndărăpta cu sufletul, dar nu te iartă nicidecum să le-o iei un pas înainte şi să te faci mai bun. Oamenii aceştia ai lumii au o ciudată ruşine de a fi buni. Bunătatea ta îi arde şi se trudesc să te scoată de vină cu tot felul de ponoase. „Lumea” e veacul viclean (Galateni 1, 4), placul oamenilor (Efeseni 6, 6) şi slava deşartă (1 Ioan 2, 16). Gura lumii grăieşte ale stăpânitorului ei (1 Ioan 5, 19). De aceea avem poruncă: „Nu iubiţi lumea, nici cele din lume: pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, care nu sunt de la Tatăl” (1 Ioan 2, 15-16).Cine vrea să biruie această primă piedică în calea mântuirii, are la îndemână aceste trei: răbdarea, iertarea şi rugăciunea.
377. Cine vrea să biruie lumea e dator să ia arma rar folosită a iertării, oricâte necazuri ar pătimi de la oamenii lumii acesteia, ca unul ce vede că fraţii săi stau legaţi într-o robie străină, în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu şi de ei înşişi.

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca


MAICA DOMNULUI.

379. Maica Domnului este crinul neamului omenesc.

Luati toate capetele de invatatura  dand clic pe cuvandul CARTE Parintele Arsenie Boca



Ultimele articole scrise despre Parintele Arsenie Boca, de la manastirea Prislop

Sfaturi de aur ale Parintelui Arsenie Boca
Sfaturi de aur ale Parintelui ..

SFATURI DE AUR ALE PARINTELUI ARSENIE BOCA "Nu uita ca esti o caramida duhovniceasca din marea cladire a Bisericii lui Hristos. Ramai cuminte in acest zid socotindu-te legat de celelalte caramizi cu mortarul iubirii." "Pana la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru ca Dumnezeu este pretutindeni s..

Ajuta-ne pe noi Parinte Arsenie!
Preasfinţitul Daniil Partoşanul despre Parintele Arsenie Boca
Preasfinţitul Daniil Partoşa..

Parintele Arsenie Boca, o abordare simpatetică a relaţiei tânăr – duhovnic „...numai oamenii cei mari rămân cu veşnic nume!“, spunea, odinioară, poetul Tran Dorz, pe care Preasfinţitul Daniil îl pomeneşte adesea, cu aleasă consideraţie. Un astfel de nume, din Numele cel Sfânt şi Veşnic, a fost (şi este) pentru neamul româ..

Ajuta-ne pe noi Parinte Arsenie!
O confesiune tremuratoare - Parintele Arsenie Boca
O confesiune tremuratoare - Pa..

Confesiunea colonelului care l-a arestat pe Parintele Arsenie la SâmbătaÎmi amintesc acum un episod interesant de la Mănăstirea Sâmbăta. Eu eram în acea vreme cu cazarea la mănăstire. Şi, la un moment dat, vine un domn din oraşul Victoria, îmbrăcat civil... Şi m-o întrebat cum mă cheamă şi de cât timp sunt aici, la mănăstire. Şi-mi..

Ajuta-ne pe noi Parinte Arsenie!
Parintele Arsenie Boca- Tara Fagarasului
Parintele Arsenie Boca- Tara F..

Dacă veţi întreba vreodată un ţăran din satele cuprinse între Braşov, Făgăraş şi Sibiu dacă a auzit de părintele ARSENIE BOCA, faţa lui se va lumina ca o zi de duminică. Te va prinde de mână, te va duce în casă, arătându-ţi-l pe perete, printre icoane. În satele din Munţii Făgăraşului, părintele Arsenie e un sfânt. La 23 de ani de ..

Ajuta-ne pe noi Parinte Arsenie!